Grija, tati.

Cand luminile se sting si de pe cer mai vegheaza doar ochii sclipitori ai noptii, iar tati se pune la somn, micuta lui paseste incet pe podeaua veche din bucatarie, ca sa nu tulbure linistea si somnul parintelui. Se asigura ca e bine acoperit ca sa nu fie deranjat de frig
sau zgomot si apoi isi umple buzunarele interioare ale gentii din piele cu bani si tigari. Se pune cumintica la somn pentru ca dimineata, ea sa fie cea care ii pregateste lui tati cafeaua, care il saruta pe frunte si ii ureaza o zi buna promitandu-i ca si ea va avea o zi grozava la scoala. Dar n-o va face, pentru ca nu acolo va merge, ci va petrece timpul prin baruri si cafenele sau se va plimba in compania celor mai ciudate grupuri de oameni in timp ce el munceste. Va fi acasa inaintea lui pentru a ascunde mirosul de fum cu arome puternice de parfum si pentru a avea grija ca apartamentul micut, dar incapator, sa arate impecabil si masa sa fie pregatita. Cand el ajunge acasa, priveste de doua ori la ingerul cu care locuieste, ii povesteste ce zi grea a avut la munca, iar ochii ei falsi par sa asculte cu cea mai mare grija si sa dea cele mai bune sfaturi. Defapt asteapta momentul sa ii explice ca e vineri si ar iesi si ea la o plimbare cu fetele. Dar tati e protector si o asigura ca o seara petrecuta acasa e la fel de satisfacatoare ca hoinareala prin oras, iar dupa zambetul ei inocent si aprobarea din cap, el se convinge de fiecare data de maturitatea fiicei sale si abilitatea ei de a intelege ce e mai bine pentru amandoi. Cand seara vine din nou si oboseala din timpul zilei isi spune cuvantul, el se pune la somn, dar nu inainte sa isi sarute fiica pe obraji, sa o imbratiseze si sa o acopere dupa ce ii ureaza o noapte buna. Ce nu stie el, e ca sub plapuma groasa, ea e imbracata in lenjerie subtire si o rochita minuscula, iar tocurile ii sunt ascunse sub pat. Dupa o asteptare de aproximativ 20 de minute, pentru ca il cunoaste perfect, atat pe el, cat si obiceiurile sale, ea se ridica din pat, isi desface buclele lungi din clema si isi rujeaza atent buzele cu o tenta puternica de rosu, aranjeaza pernele sub invelisurile patului, verifica geanta plina de pachete de tigari, brichete, bani furati si carduri de credit, lenjerie de schimb, prezervative si chei si iese pe usa avand mare grija la scartaitul asurzitor caruia incearca sa ii scada intensitatea prin miscari lente. In timp ce tatal doarme, fiica lui calca apasat pe tocurile subtiri tragand din cand in cand de colturile rochiei ce nu depasesc cu mult fundul pe strazile intunecate si ajunge in fata unui club de unde ia pe sub mana tigari mai groase decat de obicei si are grija ca banii pentru ele sa ajunga in pantalonii tipului ce i le-a inmanat. Isi aprinde una, sufla fumul des imprejurul ei si se mai fereste din cand in cand din drumul barbatilor ce incearca sa o atinga pe picioarele goale. Dupa un timp nici asta nu mai ia in seama, efectele tigarii o invaluie tot mai tare si mersul e mai greu, dar intra in club observand cum privirile se intorc dupa ea. Cauta ceva, pe cineva, zambeste la toti strainii si danseaza intr-o euforie bizara ciocnindu-se de umerii din jur. De la distanta un tip inalt cu un tricou mulat, barba si un tatuaj ce se intinde pe tot bratul stang se apropie, o prinde de ceafa si o saruta. Ea zambeste, il ia de mana si parasesc clubul impreuna, intr-o masina neagra spre hotel. Lumina pare prea puternica inca de la receptie asa ca la intrarea in camera stinge totul, se intinde pe pat si da jos pana si ultima bucatica de haina de pe ea, dar pastreaza tocurile cui si spatele ii e acoperit de bucle. El se arunca langa ea si totul continua printr-o invalmaseala de fum pana cand dimineata, soarele ii gadila pleopele pline de machiaj negru intins printre draperiile trase, indeajuns cat sa o anunte ca treaba ei acolo s-a terminat, dar sa nu il trezeasca pe el. Se ridica din pat, la fel de incet cum s-a ridicat cu o noapte inainte, ia hainele, geanta si portofelul barbatului dezbracat ce statea intins pe pat si paraseste hotelul. Usa de la apartamentul ei e neclintita, pune totul la loc si se baga in pat pentru ca, peste cateva ore parintele ei sa o trezeasca pentru micul dejun cu o mangaiere pe obraz si o privire blanda si iubitoare.
Ai grija ce cresti, tati...

Live fast.

Urcă-te în mașină și condu, condu fără să te uiți în ce direcție o iei, fără să ții cont de indicatoarele cu numele orașelor, condu cu viteză, ia-o pe autostradă, deschide geamul și apoi apasă accelerația. Ține-o apăsată până când vântul se aude mai tare decât propriile tale gânduri. Condu spre apus, privește cum soarele moare pe cer lăsând dâre de sânge în urma lui și se prăbușește în întuneric. Privește cum luna se înalță pe bolta mândră și puternică și preia puțin din sentimentele ce ți se îndeasă în suflet. Uită de tine, uită de timp, de oameni, de griji. Acum nimeni nu are nevoie de tine, tu nu ai nevoie de nimeni. Închide-ți telefonul și uită de ei. Ești doar tu și stelele ce îți urmăresc fiecare mișcare, ia curbe drastice, întoarce mașina și accelerează din nou. După puțin timp ieși de pe autostradă, lasă viteza și du-te pe un drum larg acoperit de copaci. Simte mirosul pădurii, mirosul pur al libertații, al vieții. Simte libertatea până în măduva spinării și las-o să te cuprindă, să te învăluie. Luna e tot acolo și veghează asupra ta dintre copaci până când drumul de pădure se termină și ajungi iar sub cerul senin și te simți atât de singur încât inima îți bate mai tare decât de obicei. Pornește muzica ți caută un post radio nocturn nu foarte popular. Muzica anilor 80' 90' se aude acum puternic, dar nu e îndeajuns. Dă-o mai tare, las-o să fremete dinăuntrul tău, nu închide geamul, lasă-ți părul să zboare pe ritmurile fine ale vântului și condu mai departe. Drumul se îngustează și devine mai greu de urcat, ești într-o pantă și o urci încet, îți apeși piciorul adânc și îți fierbe sângele de nerăbdare să ajungi sus. Când ajungi, ridică picioarele și lasă mașina să coboare cu viteză, simte adrenalina ce-ți pompează venele și privște atent înainte cum lumea parcă încetinește în jurul tău și tu ești stăpânul. Noaptea e în toi, copaci nu mai sunt, acum câmpiile se aștern în jurul drumului lung și șerpuit. Ți se pare că te afunzi într-o mare de nisip aspru ce zboară în jurul mașinii din cauza vitezei. Închide geamurile, dă muzica încet și ascultă liniștea înfundată. Defapt, ce să asculți, doar nu se aude nimic... Doar propriile tale gânduri și sentimente ce ți se leagănă alene prin minte că firicele de pamânt ce se lovesc de parbriz. Vezi lumini puternice și închizi pentru o secundă ochii, te deranjează, dar îi deschizi din nou și ești în mijlocul unui orășel ce pare părăsit, adormit. Ești singurul treaz printre luminile din jur, dar nu te opri. Condu în continuare până treci de el și vezi în oglinzi cum toate becurile pălesc în spatele tău și întunericul atât de plăcut și de dureros în același timp te înfășoara în brațele sale. Oh.. Și ți-e și dor de ea. Atmosfera aceasta ce îți pare atât de pașnică e opusul sufletului tău răstălmăcit de sentimente. Te enervezi, nu vrei să mai simți ceea ce simți și apeși din nou accelerația. Mașina parcă zboară, tu zbori, vrei să-ți eliberezi sufletul de lanțurile în care ți le-a legat, ți le-ai legat tu defapt.. Nu dai vina pe ea, pentru că asta doar ți-ar aminti mai mult. Dai vina tot pe tine, ești doar tu acum, cel care ți-a provocat suferințe și bucurii, cel care te-a băgat în prostii și-n aventuri, cel care n-a râs când tu plângeai în fața oglinzii. Tu, cel mai puternic și... atât de singur acum. Și atât de sigur acum. Pe el, pe viață, pe libertate, pe adrenalina, pe aer. Conduci rapid și te gândești că dimineața va veni iar și totul va fi ca de obicei. Realitatea te va izbii din nou când soarele își va relua poziția de rege al cerului așa că... mai conduci până noaptea îți e supusă și sentimentele pale. Condu...

Mai vii?

"

De când ai plecat mă simt atât de... gol. Dimineţile nu mai sunt la fel dacă nu eşti tu să te enervezi de fiecare dată când sună ceasul, iar eu să râd de ridurile aproape inexistente ce ţi se fac pe frunte când tragi draperiile şi lumina puternică te deranjează la ochi. Mănânc singur, dorm singur, femeile din jur mi se par atât de pale, de monotone în comparaţie cu sclipirea de pe faţa ta ce o cunosc atât de bine. Uneori mă întreb dacă voi mai iubi vreodată şi râd ca un nebun pe stradă fără să iau în seamă privirile celor din jur, pentru că sunt conştient de faptul că nu o să o mai fac. Asta am devenit. Un nebun, o marionetă. Un om fără suflet ce bântuie prin lume şi vede în fiecare persoană ceva al tău, ceva ce era al meu cândva. Când bate vântul, mi te amintesc atât de clar cum încercai să îţi aranjezi buclele ce îţi veneau în faţa, eu ţi le dădeam după urechi, dar nu erai niciodată mulţumită de cum arăţi. Şi Doamne, erai perfectă. Îţi spuneam mereu "Stai liniştită, iubito, părul tău arată bine chiar şi aşa ciufulit. Chiar mai bine." Dar nu cred ca vreodată în viaţa ai crezut-o. Tânjeai după perfecţiune şi eu nu înţelegeam de ce, eu te voiam exact asa cum eşti. Ah, îmi amintesc de tine întinsă în pat, în halat, când veneam de la muncă şi de zâmbetul acela de copil cu care îmi săreai în braţe de fiecare dată! Erai doar un copil, un copil pe care îl iubeam atât de tare că aş fi renunţat la orice pe lumea asta, doar să te văd mereu acolo, pe canapea, tresărind la auzul uşii si să îţi admir zâmbetul înflorind pe faţa. Şi nici nu mi-ar fi fost greu, nu am nevoie de nimic şi nimeni, tu eşti lumea mea, singura în care aş vrea să trăiesc. 

De aceea, acum nu mai văd culori, e totul atât de banal, de negru, nu mai sunt sclipiri, nu mai iese nimic în evidenţa. Îţi aminteşti aniversarea noastră? Când am fugit mai repede din oraş doar pentru că voiam să fiu lângă tine şi să te surprind, dar mi-ai luat-o înainte. M-ai aşteptat cu luminile difuze, şampanie şi lumânări. Şi cât de frumoasă erai în acea rochie roşie, cu părul căzut pe umeri, atât de simplă şi totuşi întruchipai tot universul meu. Simţeam fiori când te-am luat în braţe, iar tu ţi-au pus palmele calde pe gâtul meu. Am vrut ca timpul să se oprească acolo, să nu mai văd nimic, decât faţa ta, să nu mai simt nimic decât talia subţire pe care o strângeam subtil ca să mă asigur ca eşti într-adevăr în faţa mea, să nu mai aud nimic decât muzica lentă ce-ţi gâdilea simţurile si şoaptele tale sincere aproape de urechea mea. "Te iubesc, să nu uiţi vreodată". Of, cum aş putea să uit că splendoarea aceea de femeie a stat în braţele mele atâta timp, că a fost şi este tot ce am iubit vreodată şi că eu eram tot ce o făcea fericită. 

Dar spune-mi, iubito, unde te-ai dus? Ce s-a întâmplat cu tine, cu mine, cu... noi? Mă implorai să îţi promit că n-am să te părăsesc vreodată, dar ai făcut-o chiar tu. Nu am înţeles de ce erai atât de nesigură, de ce aveai mereu nevoie să îţi spun că sunt acolo, că n-am să plec. De ce noaptea te întorceai către mine, mă acopereai şi mă sărutai pe frunte sperând să nu mă trezeşti? Eu simţeam de fiecare dată. Şi nu ţi-as fi spus, nu voiam să te opresc din a o face, era momentul ce-mi făcea noaptea mai dulce. 

Nu ştiu cui să trimit asta, n-am cui, căci nu ştiu unde eşti, ai plecat brusc şi m-ai lăsat singur printre oameni atât de diferiţi de noi doi. Ai fost o călătoare în viaţa mea, ai venit, mi-ai făcut-o mai frumoasă, mai profundă, m-ai învăţat sa iubesc. Dacă aş ştii cum să dau de tine, nu ţi-aş scrie romane, te-aş întreba doar... Mai vii?"

Definitia vietii

Hai să vorbim de viaţă, de ce încerci să crezi
Că ce nu vede nimeni, ai putea tu să vezi?
Că nu se defineşte. De ce cauţi definiţii?
Când tu nu-ţi respecţi nici propriile tradiţii.
Variază caractere, te minunezi mereu
Cauţi adjective simple pentru ceva prea greu
Tu vrei nuanţe clare asupra ce ar fi,
Dar nu-i gaseşti culoare, sunt pete mici de gri.

E-o bula mare, închisă, în care te sufoci,

Lunga călătorie din care nu te-ntorci.
Am stabilit prea repede, ce-i bun şi ce e rau
Ce să nu faci vreodata şi ce sa faci mereu.

Degeaba încerci să desfaci minţile închise,
Lupii îşi apără prea orbi legile nescrise.
Sclavii ţin strâns de propriile lor lanţuri
Cum răutatea-ţi sapă în cale numai şanţuri.
Dar ce e răutatea? Sau cum ai explica,
Că-i rău să faci doar binele pentru persoana ta?
Prea multe-s stabilite de-o societate proastă
De la frumos la urât, la tot ce se contrastă. 

Vrem perfecţiune fără să ştim ce-nseamnă

Suntem toţi la fel, diferenţa se condamnă.

Vrem bani, noroc, iubire, dorinţe nesfârşite
Minciunile-s frumoase, concepţiile-s greşite.
Traieşte aşa cum vrei şi nu-asculta păreri
Nu te condiţiona la ce e azi sau ce-a fost ieri.
Definiţii ale vieţii vor fi întotdeauna
Ce trebuie tu să ştii e că avem doar una.

Genul ăla de fată.

Provocatoare, complicată... Sună cunoscut. E fata care nu te-a lăsat niciodată să o săruţi şi totuşi nu o deranjează să se apropie mai mult de marginea buzelor tale atunci când vrea să te sărute pe obraz şi căreia nici îmbrăţişările mai apăsate nu i se par ciudate deloc. Câteodată ai vrea să o întrebi de ce e aşa apropiată, dar apoi realizezi ce stupid ar fi să insinuezi ceva ce poate se întâmplă doar in mintea ta. E o simplă prietenă din grupul tău, e iubita vre-unui amic, oricine ar fi, ţi-e greu să fii în preajma ei. E frumoasă, puternică, pare că poate să aibă orice îşi doreşte. Te priveşte prietenesc şi inocent în ochi si parcă îţi curge sângele prin vene mult mai rapid decât de obicei, are propriul ei mod de a-ţi zâmbi şi de a te lua de mână. Te simţi un simplu amic naiv, dar tânjeşti mereu la mai mult. Nu inţelegi niciodată cum pentru ea e aşa uşor să creadă că toată atenţia celor din jur i se cuvine.
Te minţi că tot comportamentul ei deosebit asupra ta se petrece doar  în capul tău, dar tot te deranjează atunci când nu răspunde la telefon sau când nu o vezi într-un loc unde era obligatoriu să se afle. Şi apoi, după atâtea apeluri îţi zici că renunţi, ca nu meriţi aşa ceva, nu meriţi să te implici într-o joacă de-a ei. Apoi te suna. Şi cu o voce care pare atât de sinceră şi glumeaţa îţi explică nişte banalitaţi pe care poate uneori nici măcar tu nu le crezi, dar îţi impui fără să vrei că sunt adevărate. Şi uite aşa o iei de la început şi speri că într-o zi o să realizeze că simţi ceva pentru ea. Nu-ţi bate capul. Ea ştie. Dar nu depune efort, îi place doar să fie admirată, privită, îi place să tânjeşti după ea şi deşi îţi ascunzi privirile pe care le arunci când o vezi dansând intr-un club sau trecând pe lângă tine pe stradă, ea ştie că o priveşti. Se aşteaptă să o privesti şi nu işi face probleme ca nu o vei face. Nu-şi bate capul cu nimic, te lasă să interpretezi gesturile ei cum vrei şi să fii confuz, să te străduieşti să realizezi ce are în gând. Eşti un pion mic şi inofensiv într-un joc complex ce o are pe ea în prim-plan şi te manevrează cu tact astfel încât să te supui propriului ei interes. Te superi pe ea şi te convingi că nu o mai cauţi, nu-i mai scrii, nu-ţi mai pasă şi îi spui că eşti supărat. Dar nu pare să dea doi bani pe asta, râde. E conştientă de faptul că depinzi de ea, că nu o să renunţi la ea. Are dreptate, nu? După cel mult câteva zile o să o suni, o să-i vorbeşti şi ea se va preface că nimic nu s-a întâmplat. Nu face niciodată pe supărata, nu are nevoie de nimeni sau cel puţin asa dă impresia. Dar restul au nevoie de ea. E prezenţa ce schimbă atmosfera, e dinamică, veselă, te face sa râzi, spune cele mai bune glume şi ştie să-ţi provoace gândirea cu câteva fraze. Îi simţi mereu lipsa şi parcă grupul tău de prieteni nu mai e la fel când nu e sufletul petrecerii acolo. Şi totuşi, realizezi mereu că ea nu-ţi simte ţie lipsa. Se distrează cu oricine, oricând, oriunde. O observi în locuri aglomerate printre alte o sută de fete pentru că are cel mai sincer şi încrezător zâmbet, cele mai suave gesturi. E specială, ştii, dar pentru ea eşti ca oricare altul. Continui să te comporţi normal şi nu ştii ce vrea. Dar poţi să rişti. Să continui să fii unul din cateluşii ei sperând ca ăsta să fie doar modul său de a vedea cine o iubeşte sau să renunţi. Glumesc, evident, a doua nici măcar nu e o opţiune, pentru că nu o să renunţi. Nu ai cum, deşi ţi-o spui de atătea ori şi i-o spui şi ei poate. Propoziţii de genul "M-am săturat" a auzit de multe ori şi de fiecare dată e mai încrezătoare că tot tu o să vrei să o vezi, să o atingi, să o simţi şi totuşi, în cel mai platonic mod. Dar te plafonezi cu asta şi... parca ţi-e de ajuns.
 E genul de femeie ce poate conduce lumea doar cu nişte priviri fixe şi zâmbete pierdute.

Târziu.

Sub soarele palid, în aerul rece,
Alături de îngeri şi lacrimi şi nori,
Te gândeşti cum în grabă viaţa ta trece,
Priveşti către cer învaluită-n fiori.
Eşti tristă, dar rea, fiinţă suavă,
Femeie cu suflet sprijinit în spini
C-ai aruncat iubirea-n noroi şi otravă
Şi-ai distrus ceva ce puteau clădi puţini.
Te-ai sufocat în lumea ta aristocrată,
Credeai că restu-s slabi şi-mprăştiai venin,
Dar ai rămas singura întunecată
Când oamenii-s veseli şi ceru-i senin.
Acum nici tu nu mai crezi că durerea va trece
Uiţi să mai şi zâmbeşti uneori.
Sub soarele palid, în aerul rece,
Alături de îngeri şi lacrimi şi nori.

Draga mosulicule

Pentru ca insemni inceputul a celei mai frumoase perioade din an, vreau sa iti multumesc ca imi umpli sufletul de o atmosfera de-a dreptul magica, asa ca n-am nevoie de cadouri. Totusi, daca insisti, vreau iubire pentru viitor, cat sa ma compleseasca si pe mine si pe cei din jur. Vreau sanatate, vreau fericire, vreau sa vad zambete pe fata familiei si a prietenilor mei, vreau sa ma ajuti sa imi pastrez sufletul curat si deschis la tot ce inseamna sarbatoare. Te rog, ai grija de cei ce sufera azi, ofera cadouri tuturor copiilor ce isi privesc cizmulitele cu nerabdare, trimite-ne zapada, lumineaza orasele si nu in ultimul rand, pregateste pentru cei ce iti poarta numele tot binele din lume, fa lumea mai putin rea, macar pentru o seara.
La multi ani!